Ce este Chirugia Orală ?
Chirurgia orala include o serie de manopere, printre care tratamentul chirurgical al bolii parodontale (chiuretaje gingivale), extracții dentare, implante, precum și îndepărtarea unor țesuturi afectate din cavitatea orală.
Sunt mai multe motive pentru care un dinte ar necesita extracția: fracturi, carii, diverse afecțiuni ale țesuturilor de susținere. Însă nu toți dintre ei pot fi extrași prin metode simple, unii necesitând manopere chirurgicale, cum ar fi separarea rădăcinilor, sau alveolotomie- este o manoperă chirurgicală prin care se face o fereastră în osul alveolar, în dreptul varfului rădăcinii, aceata fiind împinsă de sus în jos. În acest fel se evită fracturarea osului alveolar în timpul extractiei. Această metodă chirurgicală de extracție se indică în următoarele cazuri:
- Când, în urma unor extracții mai vechi, au rămas resturi radiculare care prezintă risc de infecție
- Când rădăcinile au o formă anatomica specială, neputând fi extrase prin tehnici convenționale (convergente, divergente, butonate)
- Când dinții sunt lipiți de os și nu există spațiu unde să inserăm instrumentele de extracție (anchiloza)
- Când există riscul insinuării instrumentului de extracție sau împingerea rădăcinii în sinusul maxilar
- Dacă dinții prezintă chisturi mari sau tumori la vârful rădăcinii
Toate aceste manopere de extracție chirurgicala se vor efectua sub anestezie locală și în lipsa totală a durerii
În cazul afecțiunilor gingivale, intervențiile chirurgicale se fac în scop paleativ (de a ameliora simptomele), îndepărtându-se astfel tesuturile infectate, placa bacteriana și tartrul.
Dacă în cavitatea bucala se observă leziuni sau diverse formațiuni suspecte, se poate face o biopsie cu scopul de a clarifica tipul leziunii sau formațiunii, de asemenea sub anestezie locală.
În cazul unor dinți care prezintă chiste sau granuloame (puroi la vârful rădăcinii dintelui), se recurge uneori la îndepărtarea chirurgicală a acestuia (rezecție apicală), și anume când leziunea nu se vindecă prin tratament endodontic sau când dintele este obturat pe canal și se află sub o lucrare protetică.